OBSERVAŢII
referitoare la proiectul Legii privind executarea pedepselor
şi a măsurilor privative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
1. Art. 2 alin. 1: …se execută numai în temeiul hotărârilor judecătoreşti rămase definitive.
Pentru acurateţe, ar trebui să se prevadă că executarea are loc numai în temeiul hotărârilor judecătoreşti definitive întrucât o hotărâre „rămasă” definitivă presupune fie neexercitarea căii de atac, fie respingerea căii de atac exercitate. Există, însă, situaţii în care instanţa de recurs casează hotărârea atacată (art. 38515 alin. 2 Cod proc. pen.) putând dispune achitarea inculpatului, încetarea procesului penal (art. 38515 alin.2 lit. b Cod proc. pen.) sau rejudecarea cauzei (lit. d), pronunţând o decizie prin care se poate ajunge la modificarea hotărârii atacate. O astfel de hotărâre are caracter definitiv de la data pronunţării - fiind, aşadar, executorie şi învestită cu puterea lucrului judecat -, unei astfel de decizii neaplicându-i-se sintagma rămasă definitivă, deoarece nu este necesară trecerea vreunui termen ori soluţionarea vreunei căi de atac, în scopul confirmării deciziei instanţei (adică în scopul „rămânerii” ei definitive).
2. Art. 2 alin. 2, 3
În aceste două alineate ar trebui să se regăsească termenul numai, înscris în alineatul 1: …se execută numai în temeiul hotărârilor judecătoreşti…
Pentru identitate de raţionament, cu finalitatea marcării, în mod clar, a faptului că normele din alineatele 2 şi 3 conţin dispoziţii limitative, considerăm că se impun formulările:
- …se execută numai în baza mandatului de arestare preventivă…;
- …se execută numai în temeiul ordonanţei prin care s-a dispus această măsură…
