Descarcă documentul integral

COMUNICAT DE PRESĂ

Având în vedere că Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost înaintat Parlamentului în procedură de urgenţă, Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) subliniază că magistraţii, aflaţi în slujba justiţiei, nu resping revizuirea privind răspunderea disciplinară, dar solicită decidenţilor politici ca noile reglementări să fie în deplin acord cu prevederile constituţionale şi standardele internaţionale privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Aşa cum s-a arătat în repetate rânduri, proiectul de lege privind modificarea Legii 303/2004 şi a Legii 317/2004, înaintat în prezent Parlamentului, nu satisface aceste exigenţe şi conţine în continuare prevederi incompatibile cu statul de drept. Dacă aceste reglementări vor fi adoptate, se va „legaliza” ingerinţa executivului în activitatea de justiţie, în aşa fel încât magistraţii nu vor fi supuşi numai legii, iar independenţa acestora va fi doar una declarativă.

Subordonarea şi dependenţa financiară, influenţarea negativă a sistemului judiciar prin diverse strategii economico-financiare, la care se adaugă inconsecvenţa şi instabilitatea legislativă, iar în prezent o înăsprire fără precedent a răspunderii disciplinare, o diversificare excesivă a abaterilor şi atribuirea unui rol nepermis ministrului justiţiei în mecanismul de angajare a răspunderii disciplinare a magistraţilor, reprezintă împrejurări care aduc atingeri grave statutului de independenţă a magistraţilor.

Acest fapt este cu atât mai îngrijorător cu cât factorii politici de decizie, respectiv puterea executivă şi cea legislativă, manifestă corelativ un interes insuficient faţă de problemele curente cu care se confruntă sistemul judiciar în ansamblul său, în special cu lipsa resurselor umane şi materiale.

Asociaţia Magistraţilor din România atrage atenţia încă o dată asupra a câteva dintre propunerile de modificare a celor două acte normative vizate, dintre cele mai grave din perspectiva arătată în precedent, după cum urmează:

Desemnarea ministrului justiţiei, persoană eminamente politică, oricare ar fi acesta, dar membru al executivului – ca titular al acţiunii disciplinare în cazul magistraţilor, este un regres categoric, o involuţie legislativă, o încălcare a principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat şi o întoarcere în timp într-o perioadă în care România nu era nici membru al Consiliului Europei şi, cu atât mai puţin, membru al Uniunii Europene.

În cazul magistraţilor, având în vedere statutul special al acestora, trebuie bine înţeleasă şi acceptată ideea unor prevederi legale care să garanteze respectarea independenţei funcţionale a sistemului, dar şi a independenţei personale a fiecărui magistrat. Aceste garanţii trebuie oferite printre altele, inclusiv de reglementările legale care stabilesc titularul acţiunii disciplinare, nu numai de procedura de cercetare, aplicare şi contestare în final a unei decizii, precum şi de entitatea în faţa căreia se desfăşoară procedura de cercetare a unei abateri disciplinare şi de aplicare a unei sancţiuni.

O privire sumară asupra expunerilor de motive ale celor două acte normative în discuţie, adoptate după revizuirea Constituţiei, conduce fără echivoc la concluzia potrivit căreia eliminarea atribuţiilor Ministerului Justiţiei, respectiv a amestecului executivului în justiţie şi transferul de responsabilitate exclusivă în sarcina Consiliului Superior al Magistraturii, au fost apreciate ca fiind garanţii ale independenţei reale a sistemului judiciar şi a magistraţilor.

De asemenea, extinderea sferei abaterilor disciplinare la anumite fapte/acţiuni/inacţiuni ale magistraţilor care se circumscriu în totalitate activităţii judiciare/jurisdicţionale creează premisele funcţionării la nivelul Inspecţiei Judiciare a unei veritabile instanţe extraordinare care va analiza legalitatea hotărârilor judecătoreşti şi a actelor procurorului.

O asemenea concluzie este logică, de vreme ce se va verifica măsura în care actele sunt nemotivate sau motivate adecvat, dacă sunt respectate decizii ale Curţii Constituţionale sau ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în recursuri în interesul legii sau dacă sunt încălcate norme de drept material şi procesual.

Or, nu este admisibil ca anumite aspecte care ţin exclusiv de înfăptuirea justiţiei, de controlul judiciar, dar şi de evaluarea profesională a magistraţilor, să facă obiectul controlului disciplinar şi, cu atât mai grav, cu posibilitatea declanşării procedurii de către ministrul justiţiei.

Caracterul subiectiv, discreţionar, politic, arbitrar sau şicanatoriu al promovării unei asemenea acţiuni disciplinare şi de către un membru al executivului nu poate fi înlăturat. Dincolo de chestiunile legate de nerespectarea unor principii constituţionale sau a unor standarde internaţionale, apreciem că extinderea nejustificată a sferei abaterilor disciplinare, a sferei persoanelor care pot porni acţiunea disciplinară, precum şi utilizarea unor termeni şi expresii neclare sau lipsa unor definiţii legale nu vor asigura garanţiile necesare, suficiente şi eficiente în desfăşurarea corectă a procedurii şi, în niciun caz, nu vor duce la realizarea în final a scopului angajării răspunderii disciplinare, cel preventiv, dar şi cel sancţionator.

Preşedinte interimar al Asociaţiei Magistraţilor din România,
Conf. univ. dr. Judecător Dan Spânu