Deschide documentul...
Puteți direcționa 2% din impozitul pe venit pentru a susține cauza Asociației Magistraților din România. Click pe linkul următor pentru a descărca formularul 230 unde puteți completa datele dumneavoastră.
Completați forumularul următor, iar ulterior trimiteți-l pe adresa noastră de Contact pentru a vă înscrie în Asociația Magistraților din România.
Vestea plecării din această viață a colegei noastre, Cecilia Jabre, judecător la Tribunalul București, ne-a întristat profund. Moartea oricărui om ne lasă în tăcerea și în lacrimile durerii. Cu atât mai mult, trecerea din această viață a unei mame care, la numai 42 de ani, se desparte de cei trei copii.
Acum că este, așa cum s-a scris, la porțile altei Judecăți, avem nu numai datoria, ci și simțim că trebuie să îi onorăm existența, truda și onestitatea, profesionalismul și dăruirea, ca mamă, ca soție, ca judecător.
Doar un judecător pe deplin conștient de ceea ce îi este îngăduit și de eforturile/sacrificiile ce i se cer pentru a urca și a se menține pe verticala profesionalismului putea să scrie că a fi judecător este profesia cu riscul absolut, că tot ce vei spune va fi primit cu maximă suspiciune, că rămâi aproape singur și că, pe de altă parte, dreptatea omenească este așa cum este, nu ne putem încrede decât în cea Divină, dar aceea este altundeva.
Suntem convinși că acea dreptate Divină este acum cu totul de partea ei, la dreapta Judecată, pentru că, pe lângă durerile și greutățile pe care le-a suportat pentru a fi un bun judecător, a pus viața celui de-al patrulea copil dincolo de orice ezitare cu privire la viața ei, într-o lume în care un copil nenăscut pare să fie, de multe ori, doar o idee sau un concept medical, nicidecum un trup și un suflet binecuvântate.
Suntem profund întristați și tulburați de vestea morții colegei noastre, Ramona Bulcu,
procuror care și-a respectat profesia, practicând-o cu luare aminte, cu conștiinciozitate și cu buna-
credință a împlinirii legii, om care a vibrat la problemele celorlalți, implicându-se, în decursul
timpului, și în susținerea drepturilor și intereselor magistraților, în calitate de membru al Consiliului
Director al Asociației Magistraților din România (AMR), asumându-și efortul pentru binele comun,
acceptând să și ia din timpul ce-i era destinat, ei și familiei, punându-l în scopul nobil al luptei
pentru alții.
Ramona Bulcu s-a străduit, într-un parcurs profesional și uman deloc ușor, cu imanente
suișuri și coborâșuri, să fie vocea fermă, dar cu note de sensibilitate, clară, reflectând gândul bun și
buna intenție, a ceea ce trebuie să fie un profesionist al dreptului.
Asociația Magistraților din România este alături de familia îndoliată, în marea pierdere,
cuvintele fiind neîndestulătoare pentru a exprima durerea și regretul.
A plecat dintre noi un Om, un suflet bun care s-a dedicat, deopotrivă, familiei pe care a
susținut-o cu drag și profesiei, în miile de ore de muncă „nenormată” la Parchet, pe care și le-a
asumat zi de zi și an de an, cu problemele, provocările, bucuriile și necazurile inerente.
Dumnezeu să îi facă parte de odihnă! Ne rugăm pentru sufletul ei!
Cu ajutorul cursorului puteți activa sau dezactiva diferite tipuri de cookie: